Ei bine, gatesc!

     Am inceput anul 2012 cu diverse rezolutii, unele mai palpabile ca altele. Gatitul ocupa loc fruntas, nu mai stiu daca si in enumerarile listate, dar cu siguranta in impulsurile interioare.

     Debutul a fost ca o interventie chirurgicala asistata. Nu la 4, nici la 6 maini, o interventie solutionata asemenea nasterilor la domiciliu - coordonare telefonica plus ceva completari "via internet". 

     Se pare ca iarna aceasta, cu ninsori des cernute, cu un Bucuresti blocat din toate colturile si cu pachete saptamanale imposibil de trimis la destinatie, pe ruta provincie- capitala, a facut mai mult decat vaitat in gol, pe parcurul a 4 ani incheiati de studentie. A fost primul semn si primul context inspre bucatareala serioasa.

Mai multe gânduri...

Pretexte de despartire

     “Capacitatea” de a complica lucrurile, farmecul “extraordinar” de a amana inevitabilul si “sacrificiul” excesiv de lacrimi par inscrise punctual in codul genetic al purtatoarelor de cromozomi XX, motiv pentru care, chiar si in momentul in care concluzionam ca o relatie nu ne mai satisface, tot ne e greu sa punem nordul pe harta si sa ii zicem in fata tipului “Nu merge. Mi-a parut bine, pa”. Asa ca, in virtutea altruismului care ne caracterizeaza, ne e mai usor sa determinam favorabil o decizie, decat sa o initiem si sa sfarsim prin a fi lupul cel rau.

     Ca sa putem dezbate pe seama pretextelor de despartire, e necesar sa definim din start elementele radiografiei panoramice ale acestui caz: el, ea, un dezechilibru sentimental si un conflict latent plutind deasupra. E clar ca una dintre jumatati pune gand rau relatiei, ba chiar celeilalte jumatati. Si e clar ca pretextele variaza in functie de gradul de evolutie al relatiei.

Mai multe gânduri...

Oraşele mari fură bucuria lucrurilor mici

   Şi  realizez asta cam de fiecare dată când plec din micul meu oraş natal spre capitală. Şi oricât de mult îmi doresc, nu am mereu frecvenţele racordate înspre memorare de lungă durată.

   Oraşele mari fură bucuria razelor matinale de soare, intrate direct pe fereastra ta şi împrăştiate leneş pe pernă, fără a mai fi reflectate în geamurile blocului vecin, de 15 etaje. Oraşele mari blochează apusurile alene, în degradeuri de purpuriu şi portocaliu, din complexurile de clădiri rezidenţiale.

Mai multe gânduri...

Iarta-mi visarea si trezeste-ma-Concert aniversar Vita de Vie

   Am tot amânat să scriu despre concertul pe care formația Vița de Vie l-a susținut la implinirea celor 15 ani de activitate muzicală. Și nu din lipsă de timp, motivație, interes sau cuvinte, ci din lipsă de stare. Nu mi-am găsit decât foarte târziu starea care să eticheteze momentul concertului susținut la Opera Națională București, pe 20 martie.
   Concertul  nu a fost nici bun, nici rău, ci extraordinar...de altfel. Nimic din ceea ce era obișnuit pentru fanii lui Despot nu a fost reluat în concert, în afara de, cel mai probabil, versurile melodiilor și felul în care membrii formației au ocupat spatiul scenic.  

Mai multe gânduri...

Cat de greu e sa te dezbraci?

   Batma este din Irak. Nu ii ghicesti usor varsta, in spatele fondului de ten intins perfect pana sub barbie, a sprancenelor groase, dar simetric conturate si a ochilor creionati puternic cu negru. Capul ii este acoperit de o esarfa voluminoasa, cu model cu flori maro si violet. Pesemne ca are parul lung, strans intr-un coc proeminent. Nu i-ai ghici culoarea, daca de fiecare data cand si-ar schimba masca chirurgicala nu i-ar aluneca de pe ureche cateva suvite dezordonate, inchise la culoare, care sa-I accentueze si mai mult trasaturile fetei.

   Batma are putin peste 25 de ani, ghicind dupa durata rezidentiatului pe care il urmeaza in Romania. Printre colegele ei, se deosebeste de linistea cu care isi asteapta manopera pe care trebuie sa o realizeze pentru a-si atinge baremul necesar finalului de stagiu. Nu se ingramadeste peste alte colege, ba chiar le mai cedeaza si randul, daca situatia o impune.Priveste dintr-un colt al salii actele terapeutice desfasurate si intervine doar daca este solicitata. Altfel,nu se baga. Chiar si asa, atitudinea ei este departe de a-I trada eventualul dezinteres care ii mai incearca pe studenti, pe durata celor 4 ore neintrerupte.

Mai multe gânduri...

De 8 martie, hai sa facem sex!

   Eu am primit propunerea de 1 martie, insa oferta ramane valabila si pt 8. 

   O piesa de teatru spumoasa merita vazuta si retraita:" Hai sa facem sex", LaScena, teatrul Arca.            

   Ramane un exemplu intre enumerarile de titluri sau locuri care imi sustin dragostea fata de teatrul contemporan, jucat in spatii nu tocmai conventionale, unde un dialog spumos se completeaza atat de bine cu un pahar cu arome dulci.

Mai multe gânduri...

Bilant #2

   Există câte o perioadă sau mai multe, cum e şi cazul meu, când viaţa se trăieşte “în aşteptare”, când e lăsată “on hold”, sperând că fericirea nu va fi totuşi redirecţionată. Când ne asumăm un scop căruia îi subjugăm toată atenţia. Şi ne canalizăm toate gândurile conştiente şi toată energia, ignorând zâmbete, momente, oameni. Cu ce garanţii că vom atinge succesul? Cu ce promisiuni că vom recupera timpul sau şansele unor intersectări sufleteşti frumos cimentate? Şi care bancă oferă creditare unor aşteptări fără regrete ulterioare, în cazul neîmplinirii lor?

Mai multe gânduri...

Despre Valentine's Day...

     Dacă aş fi fost mai putin ignorantă, sigur m-aş fi interesat până acum de istoria lui Valentin şi de poveştile despre cum am ajuns să formăm o turmă care se adapă cu sentimentalisme la zi de sărbătoare consacrată.

     Dacă aş fi fost mai puţin insensibilă, cu siguranţă m-ar bucura torenţii de declaraţii, în rime sau fără versuri, dar totdeauna personalizate, de la “ iuby” pentru “pisi”. Şi aş da pe dinafară de bucurie şi m-aş înroşi de plăcere dacă el mi-ar zice “Fato, te iubesc”, cu un trandafir în stânga şi cu punguţa cu inimioare în dreapta, în faţa unei audienţe cât mai numeroase. Şi m-aş topi ca fulgii pe un obraz încălzit la gândul că suntem în rândul lumii şi ne ţipăm la unison iubirile.

Mai multe gânduri...

Elogiu lipsei de ticuri verbale

   Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu mă aprind uşor când mă “întreţin” cu ticurile verbale ale persoanelor (apropiate sau nu) cu care interacţionez. Am piloerecţii în serie, determinate de fiori de enervare şi acuze repetate de lipsă de originalitate. Fixitatea îmi zgârie timpanul şi deja o dau în probleme neurologice cu iritabilitatea asta a mea în faţa unui vocabular cantonat în propoziţii stereotipe, sterpe din punct de vedere al mesajului transmis.

    Consideraţi-mă exagerată, dar ma enervez şi când asist întâmplător la conversaţii condimentate cu clişee repetitive, cel mai adesea prin mijloacele de transport în comun: “Da, fată, să-ţi spun…” o dată, “Da, fată, să vezi…” a doua oară,  “Fată, ştii?”. dar fato, până când?! Dacă nu poţi reţine numele persoanei cu care ai discuţii “elaborate” prin tramvai, e evident numărul sinapselor pe care le ai în posesie. Trecând la celălalt segment populational, sunt sătulă de “Frate, p**a mea!”, “Băă, ce năvleg eşti!” sau “Băă, eşti prost/ C****, eşti nebun?!” la fiecare mirare bărbăteasca a unuia dintre interlocutori. Înţeleg şi tolerez înjurăturile, ca mijloc circumstanţial de refulare a frustrărilor care umplu paharele cu efervescenţe cotidiene, dar nu le agreez sub nicio formă ca mijloc de exprimare uzual: de la clasicul “c***t” spus la cea mai mică depaşire a pragului sensibilităţii până la “Ai, să-mi bag p***a”, “F**e-m-aş” sau “Du-te-n p***a ma-tii” zilnic, la prânz, dimineaţa şi seara şi în timpul fiecărei conversaţii telefonice. Nu găsesc nici rostul expresiilor cu conotaţii macabre “Să moară mama, Veta” sau oricine altcineva.

Mai multe gânduri...

Poate fi teama de succes mai mare decat cea de esec?

   Da, ce ne facem cu teama de succes?

   Cu totii ne temem de esec. Sau poate doar cei care am constientizat ridicolul situatiilor in care asteptarile (ne) sunt setate la frecvente mai inalte decat rezultatele. Sau momentele in care cei de pe marginea terenului de unde noi am ratat mingea victoriei ne culeg slabiciunile si le aplauda in ritmul galeriei de suporteri. Si ne zambesc poate cu superioritate, dar intotdeauna cu compasiune. La naiba cu compasiunea lor! Ne temem sa-i privim in ochi pe cei care au crezut in noi si tristetea e cumva prea rece pentru a mai simti incurajari "caldute". In momentele esecului, tacerile sunt cuprinzatoare. Si sensurile nepalpabile.

Mai multe gânduri...