Povestea unui loc de poveste

     M-am născut în Curtea de Argeș. Am copilărit la sat, m-am întors la bloc pentru școală. Apoi am mers la facultate în București. După 6 ani de "capitalism" în orașul gri, m-am reîntors acasă, lângă munte. M-am îndrăgostit de #Brașov, am vizitat tot mai des Sibiul. În vară am fost în Bulgaria la scăldat și voluntariat. În toamnă am cules cucuruzul din delniță în Tăuni, județul Alba. La început de primăvară urmează vacanța de (sporturi de) iarnă în Italia, cu program intens de pârtie și disciplină antiprințesească. Am călătorit în Irlanda în martie 2013 cu ocazia unui schimb de experiență între tineri europeni, Polonia rămâne țara în care am ajuns de cele mai multe ori, iar Parisul lozinca unei iubiri ca o dâră de parfum. Acum locuiesc în Arad, lucrez în Timișoara. La fiecare vizită la părinți, străbat 6 județe și sunt mereu în mișcare, liberă să nu prind rădăcini. Cu dorurile atent împachetate  în bagaj.

Prefer sa am trandafiri pe masa, decât diamante la gât.

A photo posted by plajacuganduri (@plajacuganduri) on Jan 31, 2015 at 11:49am PST

   Și între atâtea drumuri și descoperiri de culturi și locuri și oameni, există un reper în topul preferințelor, un indicator care mă învață mereu despre mine. Nu știu cu exactitate povestea locului ce urmează prezentat în următoarele rânduri, dar știu povestea mea după ce am ajuns în locul respectiv. Un loc la înălțime.

Mai multe gânduri...

Iarna ninge, dar nu cu cadouri

Sunt nascut iarna, la inceputul anului. Pe 1 ianuarie, mai exact, cu dovezile in buletin si buzunar.

Ziua asta pare fantastica, usor de tinut minte, un pic mai deosebita decat oricare alta zi comuna din an, din vara sau toamna. Dar pe cat de speciala este prin coincidenta momentelor pe care le reuneste( Revelion, Sf Vasile, vacanta de Craciun), pe atat de scurta si nefavorabila este intru colectarea urarilor de bine si implicit a cadourilor. Ba apropiatii pleaca la munte, in zone fara semnal, ba petrecerile merg mana in mana cu mult alcool si mintea incetosata a prietenilor uita sa trimita semnale de " Suna-l pe Patratel, suna-l pe Patratel, e ziua lui!".

Din considerentul acesta, petrecerea de majorat a fost una indelung dezbatuta ca perioada de organizare. Ca de Craciun toti colegii de liceu si prietenii mi-erau  fiecare la casa lui, in jurul familiei si a neamurilor si a obligatiilor de sezon, in jurul bradului si in atmosfera calduroasa a cadourilor de craciun. Stim cu totii cum e, ca doar se apropie.

Mai multe gânduri...

Din nou, despre Festivalul International de Teatru de la Sibiu

     Nu am nicio amintire legata de Festivalul International de Teatru de la Sibiu, nici de la fata locului, nici macar de la televizor, pentru ca nu mai practic acest sport de ceva timp.

     Totusi, de FITS am auzit din mediul online, de pe vremea cand Ruxa era community manager. Se intampla in 2011. Jurnalul ei de festival era atat de expresiv si instigator la facut bagaje, dar eu eram tot studenta si tot inradacinata in prioritati universitare. Atunci mi-am facut o idee cu ce se mananca cultura disecata in spectacole de teatru si dans si concerte sau manifestari stradale. Programul, atmosfera, dar mai ales oamenii si magia din jurul lor. Invidiam satisfactia celor prezenti si ma documentam despre numele si momentele care pareau cele mai atractive din festival, dar doar din anul urmator am incercat sa fiu parte din beneficiarii directi ai festivalului, profitand de oferta Cristinei Bazavan, care cauta corespondent pentru relatari din Sibiu: Cultura face diferenta. Nu a fost sa fie.

Mai multe gânduri...

"In the mood for Prokofiev" sau invitatie la simtit frumos

     Pe violonistul Alexandru Tomescu l-am vazut jucandu-se cu Stradivariusul la Sala Radio, in Bucuresti, sub bagheta dirijorului Gerd Schaller. Si a fost o seara armonioasa, la mijlocul lui noiembrie 2012. Nimic deosebit, ca doar capitala musteste de evenimente culturale, de care sa te tot bucuri.
     Bucuria este, insa, mult mai mare cand nu mai locuiesti in Bucuresti si afli ca se intampla evenimente si in universul tau, cand traiesti senzatia ca in provincie activitatile culturale se subtiaza, intocmai stratului de ozon. Mai mult decat o impresie, simti realitatea pe plictiseala ta!

Mai multe gânduri...

Bătrânețe versus îmbătrânire activă

     "Bătrânețea-i haină grea", zice o vorbă din bătrâni, pe când o alta contracarează cu ceva mai multă generozitate etatea "Cine nu are bătrâni, să-și cumpere". E multă înțelepciune în popor, dar autosuficiența ne împiedică pe noi, mai tinerele generații, să ne căutăm rădăcinile, să smulgem buruienile ignoranței și să lăsăm loc vlăstarilor de respect și toleranță.

     În context european, anul acesta se celebrează îmbătrânirea activă și solidaritatea între generații și modul în care vârstnicii pot căpăta un rol activ în societate. Însă când începe bătrânețea și care sunt activitățile sociale, culturale sau economice în care aceștia se pot implica activ?

     Personal, perspectiva asupra vârstei mi s-a schimbat pe masură ce am crescut și eu și am început să-mi conștientizez propria evoluție. În copilărie, îmi imaginam că deja de la 20 de ani ești "om mare", cu familie și prestanță în spate; astăzi sunt doar "studentă". Apoi, bunicii mi-au devenit pe rând pensionari, iar ea, dintr-o profă de română riguroasă, a devenit deținătoarea cămării cu bunătăți (să nu mă exprim greșit- bunătățile existau și înainte, dar cumva renunțarea la barierele impuse de atribuțiile profesionale mi-au umanizat bunica într-o măsură percepută numai prin ochii inocenți ai copilăriei). În cadrul stagiilor clinice din facultate, am observat în timp diferența dintre vârsta cronologică și cea biologică a pacienților, dintre starea fiziologică și cea psihologică și mai ales de unde începe declinul funcțional, având alături colegi de toate vârstele, inclusiv 40 +. Iar acum, când și părinții mei mai "scârțâie" din încheieturi, aș vrea să cred că bătrânețea e dincolo de limite.

Mai multe gânduri...

Update: NU sunt Blogger European, promovez voluntariatul!

     UPDATE: Rezultatele concursului aici.
     La prima citire, impactul fondurilor europene în România îmi suna arid. Și oarecum pompos, gândindu-mă la toate planurile, documentele, semnăturile, legislația în vigoare și mai ales birocrația care se învârt, presupus, în jurul acestui concept. Însă, acum zâmbesc în sinea mea, știind cât de dragă mi-a devenit aceasta terminologie, chiar după primul proiect pe care l-am experimentat dintr-o postură detașată de cea a beneficiarului care atrage fondurile. Deși neprietenoase la început, printr-un lexic îndepărtat de sfera mea imediată de interes, implementarea unui proiect, impactul acestuia prin atingerea obiectivelor și priorităților, strategiile de promovare a conștiinței europene sau dimensiunea interculturală mi-au devenit limbaj uzual, cu ajutorul cărora am putut jongla natural în candidaturile ulterioare depuse în vederea atragerii de fonduri europene.

Mai multe gânduri...