luni, 9 februarie 2015

duminică, 1 februarie 2015

Povestea unui loc de poveste

duminică, februarie 01, 2015 Scris de Cristina , 2 comentarii
     M-am născut în Curtea de Argeș. Am copilărit la sat, m-am întors la bloc pentru școală. Apoi am mers la facultate în București. După 6 ani de "capitalism" în orașul gri, m-am reîntors acasă, lângă munte. M-am îndrăgostit de #Brașov, am vizitat tot mai des Sibiul. În vară am fost în Bulgaria la scăldat și voluntariat. În toamnă am cules cucuruzul din delniță în Tăuni, județul Alba. La început de primăvară urmează vacanța de (sporturi de) iarnă în Italia, cu program intens de pârtie și disciplină antiprințesească. Am călătorit în Irlanda în martie 2013 cu ocazia unui schimb de experiență între tineri europeni, Polonia rămâne țara în care am ajuns de cele mai multe ori, iar Parisul lozinca unei iubiri ca o dâră de parfum. Acum locuiesc în Arad, lucrez în Timișoara. La fiecare vizită la părinți, străbat 6 județe și sunt mereu în mișcare, liberă să nu prind rădăcini. Cu dorurile atent împachetate  în bagaj.



A photo posted by plajacuganduri (@plajacuganduri) on
   Și între atâtea drumuri și descoperiri de culturi și locuri și oameni, există un reper în topul preferințelor, un indicator care mă învață mereu despre mine. Nu știu cu exactitate povestea locului ce urmează prezentat în următoarele rânduri, dar știu povestea mea după ce am ajuns în locul respectiv. Un loc la înălțime.

joi, 29 ianuarie 2015

Plaja cu gânduri și expunere

joi, ianuarie 29, 2015 Scris de Cristina 5 comentarii
A fost o perioadă de tăcere, aici și dincolo, în lumea reală. Este încă, pentru că nu știu sau nu pot sau nu vreau să văd rostul exteriorizării. Consider că suferința este un moment extrem de personal. Și nu mă pot convinge de contrariu.

Nu rostesc cuvintele cu aceeași ușurință cu care le scriu si nu le public cu aceeași ardoare cu care le salvez din uitare. De mine.

Și pentru că trece timpul și pentru că încep să uit, mi-am dat seama că am nevoie de expunere. De notificări mici, care să mă oprească din confuzii, de momente cu zâmbete mici pentru viitoare amintiri mari și frustrări care să se topească în derâdere. Pentru că am vrut să renunț, dar mai ales pentru că azi m-am entuziasmat pentru o idee. Și nu, nu e luni :)

miercuri, 7 ianuarie 2015

5

miercuri, ianuarie 07, 2015 Scris de Cristina 3 comentarii
Că ești într-o altă lume sau doar printre amintirile și dorurile mele, că mă vezi și mă auzi și știi tot, fără ca eu să mai știu, astăzi e ziua ta, Sore. Oriunde ai fi...Și te-ai fi bucurat de fiecare urare cu ochii tăi calzi și verzi și cu zambetul mare cu dinții la vedere. Și ai fi stat cu telefonul în mâinile osoase și palide și cu nasul în  socializări. Și cu umerii ridicați a mirare de toată energia strânsă în jurul tău, de parca nu ar fi fost reacțiunea acțiunilor tale. 

Și aici e o promisiune scrisă dintr-o dimineață în care am văzut răspunsuri pentru planurile noastre nefinalizate. Nu știu când le-am abandonat, dar azi au apărut firesc. O promisiune scrisă că visele nu mor. Întocmai dorurilor. Și cine crede că nimeni nu e de neînlocuit, nu știe ce vorbește.


Love you back