Prima zi a fost într-o marți, vineri este ultima.
Atunci era mijloc de noiembrie, acum sfârșit de iulie. Prima dată s-a întâmplat sus, în stânga, ultima tot stânga, dar jos. La început fată, ultimul băiat.
Și au fost atâtea zile în care am simțit că merit statui înșirate pe aleea din față și nopțile cu insomnii. Și manopere uzuale și cazurile cu intervenții. Și glumele de profil și satisfacția asemenea. Și dezamăgirile măsurate în depărtare de perfecțiune și recunoștința întoarsă înapoi. Și zilele cu întâlniri și cele cu neprevăzut. Și necunoscuți întipăriți familiar în numere, gesturi calde și palpitații, zâmbete cunoscute și temeri, preconcepții și generalități, uneori familiile întregi.