Se afișează postările cu eticheta Interogații fără exclamații. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Interogații fără exclamații. Afișați toate postările

joi, 29 ianuarie 2015

Plaja cu gânduri și expunere

joi, ianuarie 29, 2015 Scris de Cristina 5 comentarii
A fost o perioadă de tăcere, aici și dincolo, în lumea reală. Este încă, pentru că nu știu sau nu pot sau nu vreau să văd rostul exteriorizării. Consider că suferința este un moment extrem de personal. Și nu mă pot convinge de contrariu.

Nu rostesc cuvintele cu aceeași ușurință cu care le scriu si nu le public cu aceeași ardoare cu care le salvez din uitare. De mine.

Și pentru că trece timpul și pentru că încep să uit, mi-am dat seama că am nevoie de expunere. De notificări mici, care să mă oprească din confuzii, de momente cu zâmbete mici pentru viitoare amintiri mari și frustrări care să se topească în derâdere. Pentru că am vrut să renunț, dar mai ales pentru că azi m-am entuziasmat pentru o idee. Și nu, nu e luni :)

vineri, 3 octombrie 2014

Antipoezie de sezon

vineri, octombrie 03, 2014 Scris de Pătrățel Niciun comentariu
E toamnă. E frig şi mi se strânge pielea pe obraji şi sângele pulsează înăuntru şi mă simt viu. E umezeală. În oase, nu doar în priviri şi în palmele care se stâng dureros, întrebător. E o altfel de toamnă sufletească, e frig şi în minte.

Şi negru peste tot, departe de decoruri colorate de artişti cu mâini pline de har. Se descompune verdeaţa, întocmai cadavrelor. Sec, fără tresărire de emoţie. Sunt pregătirile de înmormântare şi rătăciţii în simţuri caută nostalgii în ritualurile astea, ce profanare să cred că înţeleg.

E ceaţă joasă, ca o confuzie emoţională, cât să mă facă nehotărât. Să mai cred în Lumină sau să aleg obscuritatea. E linişte, mă lovesc de orgolii în cuvinte. E gălăgie, ţip şi totul e în capul meu.

E toamnă şi nu mă mai sufoc.

miercuri, 9 iulie 2014

De 9 iulie

miercuri, iulie 09, 2014 Scris de Cristina 2 comentarii
     Timpul trece şi azi s-a împlinit un an. Am reluat în gând şi un 14 martie şi alte intervale succesive. În tăcere, speranţă şi recunoştinţă pentru prezent.
     Tu îmi mulţumeşti mie în repetate rânduri, nejustificat, pentru firesc. Eu îţi mulţumesc, poate insuficient glăsuit, pentru lecţiile constante pe care mi le arăţi. De optimism, credinţă, sinceritate. E aceeaşi situaţie din "tinereţe", când ieşeam undeva şi molipseai pe toată lumea din jurul tău cu energie şi poftă de viaţă şi toţi ochii erau pe tine. Doar alt context.

     Da, ai căzut azi, la propriu. Şi te-am ridicat. Ce palpabil se concretizează metaforele uneori, întinzi mâna şi vezi. M-ai speriat tare astăzi, la fel cum m-am bucurat ieri pentru "expediţiile" noastre. Şi ai primit celule si inimi şi asigurarea că lucrurile vor rămâne la fel. Cu siguranţă nerostit, cu certitudine asumat. Să simţi şi să crezi.
     Azi, de 9 iulie. Şi în fiecare zi.

sâmbătă, 7 decembrie 2013

Relativitate

sâmbătă, decembrie 07, 2013 Scris de Cristina Niciun comentariu
Daca Binele si Raul ar fi niste substante puse in cantitati egale in 2 eprubete, chimistii ar cauta indelung sa le inteleaga compozitia. De ce, punand doar o picatura de Rau peste intregul continut de Bine, calitatea acestuia din urma este compromisa, anulata fundamental si de ce, adaugand doar un strop de Bine peste Rau, acesta nu este anihilat, ci poate doar putin diluat, insuficient totusi pentru a-si pierde conotatiile negative?
Sursa foto

miercuri, 16 octombrie 2013

Ierarhizarea dorințelor

miercuri, octombrie 16, 2013 Scris de Cristina Niciun comentariu
Acum o lună am dat peste un training din categoria celor foarte mișto, care nu au tangență profesională cu aria mea de interes, la care îmi propusesem să mă înscriu. Se desfășura undeva departe, pe cât de cețos și rece, pe atât de atrăgător și de topitor de limite. Undeva din categoria "să punem nordul pe hartă", ce să mai, o adevărată provocare.

La început, a fost un zâmbet, un vierme de dorință și multă fantezie despre cum ar fi să. Și învăluirea rațiunii și pauze cu proiecții mentale și salivări sufletești. Și am zis să mai amân momentul înscrierii, să las motivația să mă pătrundă cât mai convingător pentru o aplicație grozavă.

duminică, 7 aprilie 2013

marți, 2 aprilie 2013

Tăcerea cuvintelor

marți, aprilie 02, 2013 Scris de Cristina 4 comentarii
Uneori scriu ca să nu uit. Întâmplări și concluzii de viață pe care le vreau filosofii personale, stări și gânduri, persoane și geografii ale obiectelor care persistă în amintiri.

Alteori scriu ca să uit. Pentru că vocabularu-mi are limite, încât nu poate reflua încărcăturile sufletești ale unor momente și detașarea se instalează de la sine.

Iar acum e tăcere, pentru că zilele trec fără sens, în situații care îmi redefinesc relația cu timpul.

vineri, 8 martie 2013

Florile, vizibilitatea și impactul

vineri, martie 08, 2013 Scris de Cristina 4 comentarii
     Numitorul comun al primelor zile de primăvară sunt florile oferite sexului gingaș, sub diferite simboluri. Nu înțeleg, totuși, satisfacția de a priva de fotosinteză minunăție de sinestezii, așa cum nu înțeleg conceptul de defilare ostentativă cu brațul plin de flori, ca o confirmare a ceva. Nu știu care ceva.
     Dându-se două mulțimi într-o singură unitate, cea a studenților și cea a domnișoarelor care frecventează aceeași facultate, se ia un element din prima mulțime care se adresează unei exponente din cea de-a doua. Ea nu este nici cea mai colegă, nici măcar vreo frumusețe, vreo fostă sau viitoare cu obligații către el, dar să considerăm că se înscrie în prototipul profilului de "colegă de gașcă", și la împărțit cursuri, și la berile din timpul liber.

miercuri, 13 februarie 2013

Lecţia sesiunii de iarnă:Toate la timpul lor

miercuri, februarie 13, 2013 Scris de Cristina Niciun comentariu
     Sunt un om norocos, căruia lucrurile i s-au aşezat frumos în timp. E drept că nu am putut întotdeauna să văd motivul imediat din spatele orânduirilor, că am plâns mult din cauza cauzei şi m-am mai lăsat doborâtă de efectul efectelor, că m-am prăfuit pe mâini şi mi-am mai învineţit genunchii. E adevărat şi că nu am înţeles tot timpul de ce?, dar etapa a fost necesară pentru a mi se clarifica acum de ce nu, în retrospectiva de ansamblu.
     A fost un timp în care nu am ştiut să-mi negociez construcţiile interioare şi în care eram luată pe sus, cu asalt şi sentimente, un timp în care simţeam persoana, dar nu şi momentul. Şi relatia s-a scurtcircuitat pentru că nu i-a fost timpul.

joi, 11 octombrie 2012

Stăpânii propriului univers

joi, octombrie 11, 2012 Scris de Cristina 8 comentarii
    Într-una din zilele lucrătoare ale săptămânii, într-o dimineață friguroasă de octombrie, într-un oraș mic de munte se susține proba de traseu a examenului pentru obținerea permisului auto. Părinții, bunica, sora și cumnatul, iubitul și părinții lui, mătușa și unchiul, colega de cămin și finii, instructorul și mai ales candidata la noul statut pulsează agitat sânge prin vene, fumează nervos țigară după țigară, vorbesc gâtuit de emoții sau, după caz, tac, strângându-și buzele uscate.
     La aflarea rezultatului, bunica lăcrimează și conchide “A vrut Bunul Dumnezeu!”, amintindu-și de puterea divinității, de acatiste, rugăciuni și aghiasma din dimineața examenului. “ Prin credință a reușit!”.

duminică, 18 martie 2012

Cat de greu e sa te dezbraci?

duminică, martie 18, 2012 Scris de Cristina Niciun comentariu

   Batma este din Irak. Nu ii ghicesti usor varsta, in spatele fondului de ten intins perfect pana sub barbie, a sprancenelor groase, dar simetric conturate si a ochilor creionati puternic cu negru. Capul ii este acoperit de o esarfa voluminoasa, cu model cu flori maro si violet. Pesemne ca are parul lung, strans intr-un coc proeminent. Nu i-ai ghici culoarea, daca de fiecare data cand si-ar schimba masca chirurgicala nu i-ar aluneca de pe ureche cateva suvite dezordonate, inchise la culoare, care sa-I accentueze si mai mult trasaturile fetei.
   Batma are putin peste 25 de ani, ghicind dupa durata rezidentiatului pe care il urmeaza in Romania. Printre colegele ei, se deosebeste de linistea cu care isi asteapta manopera pe care trebuie sa o realizeze pentru a-si atinge baremul necesar finalului de stagiu. Nu se ingramadeste peste alte colege, ba chiar le mai cedeaza si randul, daca situatia o impune.Priveste dintr-un colt al salii actele terapeutice desfasurate si intervine doar daca este solicitata. Altfel,nu se baga. Chiar si asa, atitudinea ei este departe de a-I trada eventualul dezinteres care ii mai incearca pe studenti, pe durata celor 4 ore neintrerupte.

luni, 30 ianuarie 2012

Poate fi teama de succes mai mare decat cea de esec?

luni, ianuarie 30, 2012 Scris de Cristina 2 comentarii
   Da, ce ne facem cu teama de succes?

   Cu totii ne temem de esec. Sau poate doar cei care am constientizat ridicolul situatiilor in care asteptarile (ne) sunt setate la frecvente mai inalte decat rezultatele. Sau momentele in care cei de pe marginea terenului de unde noi am ratat mingea victoriei ne culeg slabiciunile si le aplauda in ritmul galeriei de suporteri. Si ne zambesc poate cu superioritate, dar intotdeauna cu compasiune. La naiba cu compasiunea lor! Ne temem sa-i privim in ochi pe cei care au crezut in noi si tristetea e cumva prea rece pentru a mai simti incurajari "caldute". In momentele esecului, tacerile sunt cuprinzatoare. Si sensurile nepalpabile.

marți, 3 ianuarie 2012