În anul patru de facultate am făcut un stagiu scurt de neurologie în Fundeni, spitalul din București care merge etichetă lângă etichetă cu diagnosticele alea care cutremură pământul de sub picioare: cancere, leucemii, limfoane. De la poartă vezi lângă intrarea principală, la parter, o vitrină cu peruci. M-a luat un fior și m-am gândit: "Doamne ferește să mai ajung vreodată pe aici!". Cea mai mare durere a mea e ca nu a fost așa. De spitalul Fundeni mă leagă niște amintiri copleșitoare. Amintiri dureroase, care au fost presărate în diferite momente cu optimism și speranțe, cu încurajări și lupte interioare, cu demnitate și lecții de viață și mult, mult chin, multă durere și tristețe.
Dar, de aceste sărbători, la secția de oncologie pediatrică s-a scris o poveste cu zâmbete, acolo unde, de obicei, sunt lacrimi multe. Unde sunt întrebări fără răspunsuri și terminologie de specialitate care îți testează răbdarea.
Dar, de aceste sărbători, la secția de oncologie pediatrică s-a scris o poveste cu zâmbete, acolo unde, de obicei, sunt lacrimi multe. Unde sunt întrebări fără răspunsuri și terminologie de specialitate care îți testează răbdarea.