UPDATE: Rezultatele concursului aici.
La prima citire, impactul fondurilor europene în România îmi suna arid. Și oarecum pompos, gândindu-mă la toate planurile, documentele, semnăturile, legislația în vigoare și mai ales birocrația care se învârt, presupus, în jurul acestui concept. Însă, acum zâmbesc în sinea mea, știind cât de dragă mi-a devenit aceasta terminologie, chiar după primul proiect pe care l-am experimentat dintr-o postură detașată de cea a beneficiarului care atrage fondurile. Deși neprietenoase la început, printr-un lexic îndepărtat de sfera mea imediată de interes, implementarea unui proiect, impactul acestuia prin atingerea obiectivelor și priorităților, strategiile de promovare a conștiinței europene sau dimensiunea interculturală mi-au devenit limbaj uzual, cu ajutorul cărora am putut jongla natural în candidaturile ulterioare depuse în vederea atragerii de fonduri europene.