Pe 8 mai, în Garajul Europa Fm, formaţia Vama şi-a scos la înaintare pentru prima audiţie noul material 2012. Acest exerciţiu de
sinceritate realizat în faţa a 40 de invitaţi, cei mai mulţi din sfera
online-ului, nu a fost unul live, dar a fost substanţial în naturaleţe şi a
mijlocit pentru două ore accesul la munca din spatele produsului proaspăt
finalizat. Tudor Chirilă ne-a avertizat încă de la începutul întâlnirii să ne
detaşăm de conceptul Vama Veche şi să dăm credit componenţei actuale, mai
ales că membrii au reuşit să se apropie şi să se cunoască mai bine. Am aflat că
piesele au avut denumiri temporare inedite ( "Copilul care aleargă către mare"-
Run Run, "Post iubire"- Veselie) sau că materialul va fi tradus în engleză, în
vederea difuzării şi pe alte posturi de
radio.
joi, 10 mai 2012
joi, 19 aprilie 2012
Ei bine, gatesc!
Am inceput anul 2012 cu diverse rezolutii, unele mai palpabile ca altele. Gatitul ocupa loc fruntas, nu mai stiu daca si in enumerarile listate, dar cu siguranta in impulsurile interioare.
Debutul a fost ca o interventie chirurgicala asistata. Nu la 4, nici la 6 maini, o interventie solutionata asemenea nasterilor la domiciliu - coordonare telefonica plus ceva completari "via internet".
Se pare ca iarna aceasta, cu ninsori des cernute, cu un Bucuresti blocat din toate colturile si cu pachete saptamanale imposibil de trimis la destinatie, pe ruta provincie- capitala, a facut mai mult decat vaitat in gol, pe parcurul a 4 ani incheiati de studentie. A fost primul semn si primul context inspre bucatareala serioasa.
vineri, 13 aprilie 2012
Pretexte de despartire
“Capacitatea” de a complica lucrurile, farmecul
“extraordinar” de a amana inevitabilul si “sacrificiul” excesiv de
lacrimi par inscrise punctual in codul genetic al purtatoarelor de
cromozomi XX, motiv pentru care, chiar si in momentul in care
concluzionam ca o relatie nu ne mai satisface, tot ne e greu sa punem
nordul pe harta si sa ii zicem in fata tipului “Nu merge. Mi-a parut
bine, pa”. Asa ca, in virtutea altruismului care ne caracterizeaza, ne e
mai usor sa determinam favorabil o decizie, decat sa o initiem si sa
sfarsim prin a fi lupul cel rau.
Ca sa putem dezbate pe seama pretextelor de despartire, e necesar sa definim din start elementele radiografiei panoramice ale acestui caz: el, ea, un dezechilibru sentimental si un conflict latent plutind deasupra. E clar ca una dintre jumatati pune gand rau relatiei, ba chiar celeilalte jumatati. Si e clar ca pretextele variaza in functie de gradul de evolutie al relatiei.
Ca sa putem dezbate pe seama pretextelor de despartire, e necesar sa definim din start elementele radiografiei panoramice ale acestui caz: el, ea, un dezechilibru sentimental si un conflict latent plutind deasupra. E clar ca una dintre jumatati pune gand rau relatiei, ba chiar celeilalte jumatati. Si e clar ca pretextele variaza in functie de gradul de evolutie al relatiei.
luni, 26 martie 2012
Oraşele mari fură bucuria lucrurilor mici
Şi realizez asta cam
de fiecare dată când plec din micul meu oraş natal spre capitală. Şi oricât de
mult îmi doresc, nu am mereu frecvenţele racordate înspre memorare de lungă
durată.
Oraşele mari fură bucuria razelor matinale de soare, intrate
direct pe fereastra ta şi împrăştiate leneş pe pernă, fără a mai fi reflectate
în geamurile blocului vecin, de 15 etaje. Oraşele mari blochează apusurile
alene, în degradeuri de purpuriu şi portocaliu, din complexurile de clădiri
rezidenţiale.
sâmbătă, 24 martie 2012
Iarta-mi visarea si trezeste-ma-Concert aniversar Vita de Vie
Am tot
amânat să scriu despre concertul pe care formația Vița de Vie l-a susținut la
implinirea celor 15 ani de activitate muzicală. Și nu din lipsă de timp,
motivație, interes sau cuvinte, ci din lipsă de stare. Nu mi-am găsit decât foarte târziu starea care să eticheteze
momentul concertului susținut la Opera Națională București, pe 20 martie.
Concertul nu a fost nici bun, nici rău, ci extraordinar...de altfel. Nimic din ceea ce era obișnuit pentru fanii lui Despot nu a fost reluat în concert, în afara de, cel mai probabil, versurile melodiilor și felul în care membrii formației au ocupat spatiul scenic.
Concertul nu a fost nici bun, nici rău, ci extraordinar...de altfel. Nimic din ceea ce era obișnuit pentru fanii lui Despot nu a fost reluat în concert, în afara de, cel mai probabil, versurile melodiilor și felul în care membrii formației au ocupat spatiul scenic.
duminică, 18 martie 2012
Cat de greu e sa te dezbraci?
Batma este din Irak. Nu ii ghicesti usor varsta, in spatele
fondului de ten intins perfect pana sub barbie, a sprancenelor groase, dar
simetric conturate si a ochilor creionati puternic cu negru. Capul ii este
acoperit de o esarfa voluminoasa, cu model cu flori maro si violet. Pesemne ca
are parul lung, strans intr-un coc proeminent. Nu i-ai ghici culoarea, daca de
fiecare data cand si-ar schimba masca chirurgicala nu i-ar aluneca de pe ureche
cateva suvite dezordonate, inchise la culoare, care sa-I accentueze si mai mult
trasaturile fetei.
Batma are putin peste 25 de ani, ghicind dupa durata
rezidentiatului pe care il urmeaza in Romania. Printre colegele ei, se
deosebeste de linistea cu care isi asteapta manopera pe care trebuie sa o
realizeze pentru a-si atinge baremul necesar finalului de stagiu. Nu se
ingramadeste peste alte colege, ba chiar le mai cedeaza si randul, daca
situatia o impune.Priveste dintr-un colt al salii actele terapeutice
desfasurate si intervine doar daca este solicitata. Altfel,nu se baga. Chiar si
asa, atitudinea ei este departe de a-I trada eventualul dezinteres care ii mai
incearca pe studenti, pe durata celor 4 ore neintrerupte.
miercuri, 7 martie 2012
De 8 martie, hai sa facem sex!
Eu am primit propunerea de 1 martie, insa oferta ramane
valabila si pt 8.
O piesa de teatru spumoasa merita vazuta si retraita:" Hai sa facem sex", LaScena, teatrul Arca.
Ramane un exemplu intre enumerarile de titluri sau locuri
care imi sustin dragostea fata de teatrul contemporan, jucat in spatii nu
tocmai conventionale, unde un dialog spumos se completeaza atat de bine cu un
pahar cu arome dulci.
sâmbătă, 25 februarie 2012
Bilant #2
Există câte o perioadă sau mai multe, cum e şi cazul meu,
când viaţa se trăieşte “în aşteptare”,
când e lăsată “on hold”, sperând că fericirea nu va fi totuşi redirecţionată. Când ne asumăm un scop căruia îi subjugăm toată atenţia. Şi ne canalizăm toate
gândurile conştiente şi toată energia, ignorând zâmbete, momente, oameni. Cu ce
garanţii că vom atinge succesul? Cu ce
promisiuni că vom recupera timpul sau şansele unor intersectări sufleteşti frumos cimentate? Şi
care bancă oferă creditare unor aşteptări fără regrete ulterioare, în cazul
neîmplinirii lor?
marți, 21 februarie 2012
Despre Valentine's Day...
Dacă aş fi fost mai putin ignorantă, sigur m-aş fi interesat până acum
de istoria lui Valentin şi de poveştile despre cum am ajuns să formăm o
turmă care se adapă cu sentimentalisme la zi de sărbătoare consacrată.
Dacă aş fi fost mai puţin insensibilă, cu siguranţă m-ar bucura torenţii de declaraţii, în rime sau fără versuri, dar totdeauna personalizate, de la “ iuby” pentru “pisi”. Şi aş da pe dinafară de bucurie şi m-aş înroşi de plăcere dacă el mi-ar zice “Fato, te iubesc”, cu un trandafir în stânga şi cu punguţa cu inimioare în dreapta, în faţa unei audienţe cât mai numeroase. Şi m-aş topi ca fulgii pe un obraz încălzit la gândul că suntem în rândul lumii şi ne ţipăm la unison iubirile.
Dacă aş fi fost mai puţin insensibilă, cu siguranţă m-ar bucura torenţii de declaraţii, în rime sau fără versuri, dar totdeauna personalizate, de la “ iuby” pentru “pisi”. Şi aş da pe dinafară de bucurie şi m-aş înroşi de plăcere dacă el mi-ar zice “Fato, te iubesc”, cu un trandafir în stânga şi cu punguţa cu inimioare în dreapta, în faţa unei audienţe cât mai numeroase. Şi m-aş topi ca fulgii pe un obraz încălzit la gândul că suntem în rândul lumii şi ne ţipăm la unison iubirile.
vineri, 3 februarie 2012
Elogiu lipsei de ticuri verbale
Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu mă aprind uşor când mă “întreţin” cu ticurile verbale ale persoanelor (apropiate sau nu) cu care interacţionez. Am piloerecţii în serie, determinate de fiori de enervare şi acuze repetate de lipsă de originalitate. Fixitatea îmi zgârie timpanul şi deja o dau în probleme neurologice cu iritabilitatea asta a mea în faţa unui vocabular cantonat în propoziţii stereotipe, sterpe din punct de vedere al mesajului transmis.
Consideraţi-mă
exagerată, dar ma enervez şi când asist întâmplător la conversaţii
condimentate cu clişee repetitive, cel mai adesea prin mijloacele de transport în comun: “Da, fată, să-ţi spun…” o
dată, “Da, fată, să vezi…” a doua
oară, “Fată, ştii?”. dar fato, până când?! Dacă nu poţi reţine numele persoanei
cu care ai discuţii “elaborate” prin tramvai, e evident numărul sinapselor pe care
le ai în posesie. Trecând la celălalt segment populational, sunt sătulă de “Frate, p**a mea!”, “Băă, ce năvleg eşti!” sau “Băă, eşti prost/ C****, eşti nebun?!” la
fiecare mirare bărbăteasca a unuia dintre interlocutori. Înţeleg şi tolerez înjurăturile, ca mijloc circumstanţial de refulare a frustrărilor care umplu
paharele cu efervescenţe cotidiene, dar nu le agreez sub nicio formă ca mijloc
de exprimare uzual: de la clasicul “c***t”
spus la cea mai mică depaşire a pragului sensibilităţii până la “Ai, să-mi bag p***a”, “F**e-m-aş” sau “Du-te-n p***a
ma-tii” zilnic, la prânz, dimineaţa şi seara şi în timpul fiecărei conversaţii telefonice. Nu
găsesc nici rostul expresiilor cu conotaţii macabre “Să moară mama, Veta” sau oricine altcineva.