Am început anul cu o listă punctuală de dorințe. A fost cumva bine, cu multă determinare, dar și rău și degeaba pentru că am pierdut din vedere doza de imprevizibil pe care ne-o cadorisește viața.
În vacanța de iarnă am citit și am făcut maraton de filme de vacanță, alte cărți cu parabole incluse și alte filme cu mesaj și la-nceput de școală. Începutul lui ianuarie mi-a oferit ce (n-)am mai făcut în ultimul timp, Cel mai dorit part-time. Și importante lecții, postsesiune de iarnă.
În februarie m-am înscris la vALLuntar, după ce am ratat ediția anului trecut. Am scris despre "Cum se educă fetele în Boemia?" și "Misterul Placebo". Viața la cămin mi-a permis să mă bucur de metafora relațiilor, ca un dormitor. The words a fost filmul meu preferat. Și recenzia lui a fost punctul de plecare pentru câteva bucurii începute spre sfârșitul verii, din ziua aia suprasaturată de momente gri, cât să mi se confirme ulterior regula omului care nu are nimic de pierdut. Câteva bucurii din care am mai învățat una, alta despre mine, câțiva oameni interesanți, locuri și momente.
Sufocarea lui Palahniuk mi-a adus un motto pe care l-am tot dedicat în ultima vreme, care, deși nescris, a rămas imprimat. Martie a venit cu dezbateri despre flori, vizibilitate și impact șo poziția mea, despre poziția copilului.
14 martie a fost un moment de cotitură, despre care nu am șiut să scriu. A fost tăcerea cuvintelor. Cuvintele au prins rădăcini, la finalul campaniei vALLuntar și am inaugurat categoria de pus nordul pe hartă. Mi-am găsit singură scuze și am mai picat o probă de sunet a cuvintelor pentru participarea la FITS.
Iulie a fost cu povești de dragoste la prima vedere, reconfirmări și o poză mentală, consecință a vizitei din martie în Irlanda, despre care, din aceeași tăcere a cuvintelor, nu am știut să scriu.
În august a fost un moment cultural, cu o suită frumoasă de coincidențe. 6 august a fost un alt moment de reglat conturile interioare, când mi-am dorit să-mi fluture dorințe și să învăț diverse, practic. Au fost tristeți caniculare și valuri, toamnă sufletească și câteva filme: ăsta, ăsta, ăsta, ăstea și ăsta.
Septembrie mi-a amintit o lecție importantă, despre ierarhizarea dorințelor. Și am mai citit lecturi feministe.
Am scris mult, am publicat puțin. Am primit scrisori și am făcut liste de dorințe.
Și mai tragem o linie, mai trece un an.
Și dincolo de înșiruirea asta, rămân niște clipe, conturate în amintirile lui 2013. Îmbrățișări sufletești, răni emoționale, prea personale pentru expunere, prea pline sau prea lipsite de sens. Rămân oamenii, examenele, rămân sentimentele, lacrimile și toate cuvintele rostite, dar mai ales gândurile neîmpărtășite, 24 days of sugar și lucrurile, așa cum sunt.
Și noi, mai maturi, mai eperimentați, mai plin de regrete, doruri, împliniri mărețe sau mici victorii personale.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu