27 decembrie, 2011...a treia zi de Crăciun. La ţară, în grădina bunicilor, soarele prânzului topeşte zăpada, şi aşa puţină, şi anulează practic spiritul Crăciunului. Crăciunul s-a cam dus.
Dimineaţa mi-a început târziu şi am gătit şi am dansat în bucătărie şi ziua a trecut cu papile gustative scăldate în aromă de mirodenii şi sos gros de smântână şi ciuperci. Cu un pahar de vin rose dulce, închinat mie, stând la poveşti cu mine şi cu bunica mea. Atât de adevărată vorba aia din popor că "cine nu are bătrâni să-şi cumpere". Ar mai trebui adăugată una în care cei care îi au să înveţe să se bucure de ei. Păcat că lumea actuală a oamenilor mari e prea ocupată să-şi dea timp şi înţelepciune să realizeze asta.
Azi au fost momente de mici victorii personale.
Azi au fost momente de mici victorii personale.
De revelaţii consecutive. Şi de reluarea enumerărilor raţionale. Evident, momentele de slăbiciune nu vin la pachet promoţional "doar astăzi ai super oferta ...". Frustrările nu îmi sunt numeroase, sunt puţine, dar consistente în îndârjirea cu care mi le-am asumat. Refuz să le dau aripi de condei sau scârţâtit de taste şi pentru că mi-e ruşine de vulnerabilitatea mea, dar şi pentru că raţiunea îmi întăreşte convingerea unei zile în care o să fiu bine. Că le voi nega într-o zi, că mă voi dezbraca de gânduri şi stări. Şi voi zâmbi cu îngăduinţă.
Azi am constatat şi experiementat puterea gândurilor, a canalizării energiei şi a capacităţii substituţiei. Wow, cât de pompos pare! Nicidecum pauză motivaţională! Şi totuşi, mi-am înlăturat momentul de slăbiciune. Bineînţeles, nu l-am depăşit încă, ştiu că şi mâine va fi acolo, pândind dintr-un sertar al sufletului o stare în care mă poate subjuga amintirilor. Sper ca mâine să persiste mai puternic amintirea succesului de azi. Am avut dintotdeauna probleme de gusturi şi alegeri. Sunt nehotărâtă.
Mi-e foarte greu să îmi controlez necesitatea de control. De a şti.
E greu să aleg să nu-mi fac singură rău. Să nu caut. Să nu urmăresc evoluţia relaţiilor în care nu mai sunt inclusă. Paradoxal, e greu să îmi aleg fericirea, când s-a suprapus dependenţei. Şi nu din cauza dealer-ului, ci a plăcerii inexplicabile a consumului!
E greu să fiu sincera până la capăt acum, dintr-odată, după situaţii întregi în care m-am complăcut.
E greu să merg cu afirmaţiile până la adevăr. Şi cu motivele până la renegare sufletească.
E greu să mă bucur de timpul petrecut doar cu mine, fără să mai aştept zâmbete de la alţii şi fără să-mi condiţionez stările de oferta lor emoţională.
E greu să cos cu fire rupte. Şi să curăţ pasiunea creatoare de cenuşă.
E greu să-mi asum până la capăt deosebirile dintre noi, căci deşi au fost importante şi minunate asemănările, deosebirile nu au reuşit să ne ţină împreună.
E greu să retrăiesc mereu enumerarea raţională a motivelor pentru care eu am ales să ne despărţim. Deşi conştientizez puterea.
Reiau. 27 decembrie 2011, a treia zi de Crăciun. Din grădina bunicilor proiectez mental lista mea de stări. Să fiu bine e un proces de sinceritate care ia timp şi implică multe pahare de vin băute. Singură, la masă cu zâmbetele. Sau pe plaja gândurilor mele.
Ps: şi încă o stare de azi! Nimeni nu ne poate asculta mai deplin decât noi înşine. Şi este frumos cum din haosul unor idei neorânduite, dictate doar de fluxul trăirilor şi nu al standardelor de marketing, se conturează amprente. Să (ne) ascultăm, deci. Fie în oglindă, fie printre rânduri sau în căşti!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu