luni, 10 noiembrie 2014

Iarna ninge, dar nu cu cadouri

luni, noiembrie 10, 2014 Scris de Pătrățel 2 comentarii
Sunt nascut iarna, la inceputul anului. Pe 1 ianuarie, mai exact, cu dovezile in buletin si buzunar.

Ziua asta pare fantastica, usor de tinut minte, un pic mai deosebita decat oricare alta zi comuna din an, din vara sau toamna. Dar pe cat de speciala este prin coincidenta momentelor pe care le reuneste( Revelion, Sf Vasile, vacanta de Craciun), pe atat de scurta si nefavorabila este intru colectarea urarilor de bine si implicit a cadourilor. Ba apropiatii pleaca la munte, in zone fara semnal, ba petrecerile merg mana in mana cu mult alcool si mintea incetosata a prietenilor uita sa trimita semnale de " Suna-l pe Patratel, suna-l pe Patratel, e ziua lui!".

Din considerentul acesta, petrecerea de majorat a fost una indelung dezbatuta ca perioada de organizare. Ca de Craciun toti colegii de liceu si prietenii mi-erau  fiecare la casa lui, in jurul familiei si a neamurilor si a obligatiilor de sezon, in jurul bradului si in atmosfera calduroasa a cadourilor de craciun. Stim cu totii cum e, ca doar se apropie.
Si asa ne-am gandit, eu si familia mea sustinatoare ca intre Craciun si Revelion, ridicati de la mesele obligatorii cu nemaurile si pana la petrecerile mai dezmatate pe care le viseaza adolescentii, as putea sa-mi strecor si eu celebrarea celor 18 ierni de infrigurare existentiala, fara multa bataie de cap.

Toate bune si frumoase. Si am mers pe 28 decembrie intr-o carciuma, pe vremea mea, actual relax pub and lounge, unde am invitat verisorii si copiii finilor (ca ai mei parinti s-au cam intrecut cu nasitul), colegii de clasa si ceva prieteni de pe la clasele paralele, ca deh, orasul mic si celebritati multe. Si cum eram tanar si indragostit de o tipa de la alt liceu, care nu prea-mi acorda atentie, am zis ca momentul de a ne apropia e acum sau niciodata. Ea era prietena cea mai buna a iubitei colegului meu de banca. Ne stiam noi, dar nu prea. Scenariu clasic, ca-n telenovele. Trag sforile necesare si primesc confirmarea participarii ei in seara si carciuma stabilite.

Si au fost glume multe si alcool si socializare faina, fara telefoane, fara poze pe facebook si torturi pe instagram cum se intampla la iesirile pustimii din ziua de azi.

Si la miezul noptii, mi se canta la multi ani, desi toata lumea stia ca ziua mea urma peste cateva zile si am tot insistat sa nu faca asta, din motive de superstitii negative. Si am inceput sa desfac pungutele, nu neaparat din politete, cat din curiozitatea de a vedea unde merge creativitatea oamenilor mei dragi.

Nu stiu alte majorate cum sunt, dar al meu a ramas intiparit in memoria colectiva pentru o singura faza si are legatura, evident, cu prezenta feminina pe care mi-am dorit-o atat de mult.

Si nu, nu e vorba de genul de glumita nevinovata sau cadouri corporate inofensive si voluminoase pe care si-l fac colegii de birouri din multinationale. Nu e vorba de celebrul prezervativ impachetat in hartii frumos colorate, la care rupi pana te plictisesti. Si nici pentru cosurile de craciun  pe care le-am primit de la finii alor mei (desi momentul a fost inedit, ma asteptam la cadouri mai adaptate momentului festiv), ca doar nu te duci la nasi, asa, cu mana goala. Dar traditiile sunt traditii.

Cand ajung la ambalajul invitatei mele speciale, o vad cum musculatura faciala i se contracta intr-o grimasa nu tocmai atractiva. Gesticula din coltul unde se afla, prin aer, sugerandu-mi cu amandoua mainile negatii echivalente cu a nu deschide cadoul de la ea. Bineinteles ca nu m-am oprit la timp si pana sa termin de rupt funditele si ambalajele cu norisori, o vad cum isi iadiscret haina si iese din local.
M-am blocat, nu stiam daca sa raman pionul central al momentului de relevat surprizele amuzante sau sa ies dupa ea, sa aflu ce e in neregula.Am continuat cu despachetatul, avand incurajarea prietenilor mei de a nu lasa nimic.

 Cireasa de pe tortul cadourilor sau maslina cocktail-urilor alcoolice a fost borcanul de castraveti cornishon murati in otet pe care l-am primit de la domnisoara careia ii faceam ochi dulci. Cu mesajul  din felicitare" esti dulce ca o muratura. Si paradoxurile ma atrag inexplicabil".

Atat. Liniste si uimire de la toata gasca, apoi rasete isterice si mistouri cu conotatii privind inmuierile de toate genurile.

Am iesit afara. Domnisoara ma astepta un pic mai departe, asa cum banuiam. M-a sarutat, am condus-o spre casa intr-o plimbare care a durat vreo 2 ceasuri si cu o petrecere care a continuat fara sarbatorit.

2 comentarii:

  1. Absolut superb! Ai un stil deosebit de a scrie care transmite mai mult decat cuvinte, transmite emoții. Am trăit fiecare moment, parca eu eram Patratel si eram acolo. Felicitări. Imi doresc o continuare!

    RăspundețiȘtergere
  2. :)) Mi-ai facut pofta de muraturi cu cadourile tale!

    RăspundețiȘtergere