marți, 29 octombrie 2013

Fostă iubită de duminică, viitoare femeie aproape perfectă și ridicolul eliberator

marți, octombrie 29, 2013 Scris de Cristina Niciun comentariu
     Titlul de față reunește, două într-unul, titlurile unor capitole din "Poveștile unei inimi", scrisă de Diana- Florina Cosmin, cu o mențiune asupra căreia revin. Mai exact, povestea 4 si povestea 9.
     Da, și eu "de când mă știu, am trăit cu frica acută de a mă face de râs". De aici, o grămadă de sisteme de protecție, autocenzuri și de cele mai multe ori, păreri de rău că nu îmi asum riscul expunerii și al comunicării mai la subiect. Și mi-ar prinde bine să urmeze și la mine o vizită la H&M, o pereche de urechi de iepuraș si râs, mult, cu poftă. Și nu neapărat ca protest sentimental, ci mai degrabă drept consemn al răzvrătirii personale. Partea următoare nu se aplică, deși nu ar strica. Work in progress, deci:"Timpul mi-a disciplinat răbdarea".

miercuri, 16 octombrie 2013

Ierarhizarea dorințelor

miercuri, octombrie 16, 2013 Scris de Cristina Niciun comentariu
Acum o lună am dat peste un training din categoria celor foarte mișto, care nu au tangență profesională cu aria mea de interes, la care îmi propusesem să mă înscriu. Se desfășura undeva departe, pe cât de cețos și rece, pe atât de atrăgător și de topitor de limite. Undeva din categoria "să punem nordul pe hartă", ce să mai, o adevărată provocare.

La început, a fost un zâmbet, un vierme de dorință și multă fantezie despre cum ar fi să. Și învăluirea rațiunii și pauze cu proiecții mentale și salivări sufletești. Și am zis să mai amân momentul înscrierii, să las motivația să mă pătrundă cât mai convingător pentru o aplicație grozavă.

miercuri, 28 august 2013

duminică, 25 august 2013

The deep (2012) sau "How do you research a miracle?"

duminică, august 25, 2013 Scris de Cristina Niciun comentariu
     Din 30 august, intră în cinematografe "2 Guns", în regia lui Baltasar Kormakur, actor, producător și regizor islandez.
     Si pentru că totul îmi ține de semne și de sindromul al cărui nume îmi scapă acum, tocmai am vizionat filmul "The deep", din 2012, o ecranizare după întâmplări reale din 1984. Un film cu atmosferă nordică surprinsă la rece, cu emoție și curiozitate și întrebări pe final.

sâmbătă, 24 august 2013

Toamnă sufletească

sâmbătă, august 24, 2013 Scris de Cristina 4 comentarii
E o după-amiază de vreme apăsătoare. Si gânduri asemenea.
Un mic fior, de dor mai degrabă decât de rece, mă scutură din fixitatea cu care-mi atârnasem privirea-n liliacul din gradina cu flori. S-a dus verdele lui, întocmai concentrării mele. S-au dus și legănările balansoarului de vise, din fața casei, așa cum se duc toate bucuriile atunci când nu dai cu piciorul.


Si dacă acum e august și mi-e în gât o melancolie de toamnă sufletească, cu miros de vie coaptă și amurg grăbit, cu vânt jucauș și nostalgii, multe nostalgii, știu că în noiembrie îmi va fi deja iarnă și frig acut de eșec semiscuzabil, cu atâtea motive, cât fulgii din ninsoare.

Nu e nimic de făcut. Si totuși atât de mult a rămas.

luni, 19 august 2013

Valul tău din marea lor

luni, august 19, 2013 Scris de Cristina Niciun comentariu
     Recent, "fericire, curcubeie și un pepene roz" ajung la ușa de unde s-a făcut cererea metaforică, în forma cea mai palpabilă cu putință. Eu am fost observatorul transferului, detașat, solitar și zâmbăreț și momentul mi-a întărit, cumva, toți demonii cu care încerc să cad la pace în ultima jumătate de an. Mai bine deloc decât degeaba.
 
     

joi, 15 august 2013

Tristeți caniculare

joi, august 15, 2013 Scris de Cristina Niciun comentariu
Tristeți clocotesc în cuptorul sufletesc. Și mici bule de incertitudini se sparg la suprafața fierbințelii. Și aburii dorințelor se evaporă, întocmai renunțărilor din zilele fără motivație. Lacrimi spală în final riduri de expresie.
Că suntem oameni, nu doar și nu numai aluat bun.

duminică, 11 august 2013

Motto: "It is time to practice the art of letting go"

duminică, august 11, 2013 Scris de Cristina Niciun comentariu
     Nu ma sufoc in camera a buna, cu geamul deschis larg inspre gradina cu lac.
     Nu ma simt singura pe fundal de serenada greiereasca, cand eu detesc broastele.
     Nu sunt izolata, cand prin perdeaua trasa, un spectacol grabit de fulgere tacute se pune pe scena norilor pentru mine. Caci pe ulita copilariei, luminile caselor vecine sunt stinse si nimeni nu-mi impartaseste complicitatea nocturna.

marți, 6 august 2013

Să-mi fluture...

marți, august 06, 2013 Scris de Cristina Niciun comentariu
Ieri am vrut să văd fluturii, dacă tot nu îi mai simțeam. Azi nu am reușit.
Azi e un sfârșit de etape. Tot de mâine sunt începuturi.
Mâine vreau să nu uit perioada asta, deși parțial mi-o doresc finalizată de ieri.
Pentru poimâine îmi doresc ce am avut azi.
---
Vreau să mă uit la o poză și să nu uit drumurile de dinainte și după încruntarea din ea, vreau să nu-mi reproșez coafura prea puțin simetrică și momentul prea puțin studiat. 
Și mai vreau multe, calitativ, nu cantitativ. Și cuvintele înapoi.

Să nu mai las fluturii să zboare. Vreau să țin minte să nu uit.