Ține minte...

Aș putea să-mi tatuez versurile astea pe un picior. Sau de la cot în jos. Sau chiar pe frunte.
Pentru că nu le ascult, le trăiesc.
Pentru că nu le știu doar, le simt.
Pentru că mi-e dor. Si privesc noaptea cum se lasă. Și frigul. Și iar tăcerea.

Mai multe gânduri...

2

2 luni și mai multe miercuri și sâmbete și 8:55. Și întrebări fără răspuns și planuri neconcretizate și trecuturi și condiționale optative enervante și mesaje fără destinatar și doruri la fel. Și tăceri și singurătăți și pereți și dureri și lacune și rece și înfrânări și păienjeniș de vise rupte.

Love you back �

Mai multe gânduri...

Teatrul Coquette caută voluntari

     Pentru că sunt voluntar convins și totodată pentru că de experiențele frumoase nu te poți bucura singur, dau veștile bune mai departe, așa cum vin ele, la început de an studențesc și în mijloc de toamnă și stagiune teatrală:

Teatrul Coquette din București (Calea Calarasi, nr. 94) caută voluntari pentru impresariere, relatii cu publicul si utilizarea aparaturii de sonorizare.

     Dintre avantaje, amintesc aici intrarea gratuită la spectacolele teatrului, participare la turneele organizate, reducere de 30% la cursul de limba germană al Școlii de Limba germană “Deutsch mit Erfolg” și posibilitatea de plată.

     Pe facebook si pe site-ul Teatrului Coquette puteți solicita mai multe detalii. Sau, mai simplu și direct, mail la adresa: acasa@teatrulcoquette.ro

Mai multe gânduri...

Viața, ca o candelă

Candelele din comerț au tot felul de mărimi și forme și culori. Ceruri de calitate și consistență variată. Întocmai aluatului din care suntem făcuți noi, oamenii. Diverse tipologii, grămezi de vise și temeri, lupte individuale sau comune și bucurii mici sau sclipiri mari.

Candelele sunt aprinse întotdeauna de o mână, niciodată de la sine putere. Întocmai genezei noastre.

Ard mocnit sau cu flacară puternică. Încălzesc priviri și mâini întinse spre ele. Luminează drumuri, poate chiar suflete. Și noi facem asta uneori.

Candele ard un timp. Le aprinzi, te întorci cu spatele și-ți vezi de ale tale și, întorcându-te mai târziu, le găsești stinse. Așa cum se sting și oamenii.

Mai multe gânduri...

Antipoezie de sezon

E toamnă. E frig şi mi se strânge pielea pe obraji şi sângele pulsează înăuntru şi mă simt viu. E umezeală. În oase, nu doar în priviri şi în palmele care se stâng dureros, întrebător. E o altfel de toamnă sufletească, e frig şi în minte.

Şi negru peste tot, departe de decoruri colorate de artişti cu mâini pline de har. Se descompune verdeaţa, întocmai cadavrelor. Sec, fără tresărire de emoţie. Sunt pregătirile de înmormântare şi rătăciţii în simţuri caută nostalgii în ritualurile astea, ce profanare să cred că înţeleg.

E ceaţă joasă, ca o confuzie emoţională, cât să mă facă nehotărât. Să mai cred în Lumină sau să aleg obscuritatea. E linişte, mă lovesc de orgolii în cuvinte. E gălăgie, ţip şi totul e în capul meu.

E toamnă şi nu mă mai sufoc.

Mai multe gânduri...

Un moment (III)- Despre noi, cei care suntem

     Intru în bancă și întreb portarul care e ghișeul pentru schimb valutar, neștiind direcția și organizarea locului.
     -Domnișoară, mă reține el după ce-mi indică locul, acum schimbul e foarte neavantajos, vino mâine de dimineață și ai curs bun, acum chiar nu e de cumpărat!
     Rămân pe loc, suspendată în contemplare față de reacția lui 3 secunde, apoi ies în trotuar să dau un telefon, să mă asigur de necesitatea operațiunii care tocmai îmi fusese descurajată. Primesc confirmarea, reintru în instituție, portarul ridică o sprânceană către mine. Pășesc curajoasă spre ghișeul cu operațiuni de schimb valutar, spun cu avânt ce vreau. Funcționarul, altă surpriză.
     -La ora asta, schimbul este foarte prost. Pierdeți mult, eu vă spun. Veniți mâine după 9 și găsiți schimb bun, noi îl modificăm zilnic după ora 3, e neavantajos.

Mai multe gânduri...

Un tren, un dor

     Locuiesc într-un apartament închiriat, lângă liniile de cale ferată, în jumătatea orașului considerată mai puțin bună. Deși departe de gară, le aud și le văd și pot ține astfel suficient de clar evidența trenurilor.

     Le văd de pe geamul sufrageriei, când stau la birou. Același birou care-mi amintește condiția de artist ratat și de care nu ma îndur să scap pentru că e ca și cum aș renega o bucată din trupul meu. De pe geamul balconului, singurul spațiu alocat viciilor, unde-mi fumez așteptarea în lipsa ei, în mici împreunări de buze la distanță de umerii și fruntea și gâtul și toată anatomia corpului ei. Din fața blocului meu și a celor vecine, pe unde-mi port pașii, în căutare de nuci verzi și nici eu nu mai știu ce. Trăiesc un singur anotimp de cand m-am mutat aici, e toamnă continuă.

     Le văd cum trec, fracțiuni de secundă, prin fața mea. Ca oamenii prin viețile altora. Le aud în viteză, unele mai grăbite, altele mai leneșe, introvertite sau duduind aproape vulcanic, de parcă n-ar ajunge toate la aceeași destinație, întocmai nouă.. În culori vesele sau monocrome, locomotive solitare sau vagoane numeroase, marfare sau personale, cu coridoare împânzite de curioși care admiră periferia orașului de câmpie sau cu capace uriașe, cu contururi rotunjite sau, din contră, cu colțuri. Asemenea caracterelor noastre.

     Rămân tot timpul cu privirea țintuită după ele. Mi-e dor de trenurile pe care nu le mai cuprind cu vederea ca de oamenii pierduți.

     -Să nu-ți pară rău după trenuri, îmi mai zice ea când îmi ghicește tristetea din ochi. Și nici după mine, știi cum e vorba aia...

     Și mie îmi pare rău, deși ea-mi șoptește mereu" Ai grijă să nu te pierzi pe tine".

     Și ea nu știe și o privesc așa, îndrăgostit cum sunt, surprins până la intrigare de cât de frumoasă e ea și lumea întreagă, dacă nu ar fi atâta durere. Și toate trenurile astea care îmi poartă dorurile, fără să aibă urmă de regret.

Mai multe gânduri...

1.

Love you back 💜

💜

Mai multe gânduri...

Cum am fost cetățean responsabil!

     Serviciile lucrează. Încet, dar se mișcă, spre surprinderea mea.
     Astfel că, apelând telefonic serviciul de protecție a consumatorului acum vreo 3 săptămâni, pentru a sesiza întâmplarea asta, mi s-a dat o adresă de mail unde să-mi povestesc of-ul. Mi s-a părut suspect, nu mă așteptam la atâta deschidere în serviciile publice. În sfârșit, am scris mail-ul cu pricina, detaliat și amprentat cu frustrarea omului ajuns la saturație și i-am dat send.
     Și a urmat așteptarea, ca în toate situațiile cu răspunsuri importante. În prima săpămână, nu s-a întâmplat nimic. Nici un răspuns, nici în scris, nici telefonic. Am dat resend, sperând că situația devine vizibilă în vizorul cui trebuie. Și a urmat,o săptămână mai târziu, un telefon matinal, într-o luni care a urmat unui weekend cu nunți și nesomn și o voce faină de domniță care mă informează că este de la departamentul financiar al firmei împotriva căreia am depus reclamație, că au fost contactați de oficiul de protecție a consumatorilor și că mă așteaptă la sediul lor pentru a-mi înapoia contravaloarea biletului de călătorie.

Mai multe gânduri...

Punct. Și de la capăt.

     Prima zi a fost într-o marți, vineri este ultima.
     Atunci era mijloc de noiembrie, acum sfârșit de iulie. Prima dată s-a întâmplat sus, în stânga, ultima tot stânga, dar jos. La început fată, ultimul băiat.
     Și au fost atâtea zile în care am simțit că merit statui înșirate pe aleea din față și nopțile cu insomnii. Și manopere uzuale și cazurile cu intervenții. Și glumele de profil și satisfacția asemenea. Și dezamăgirile măsurate în depărtare de perfecțiune și recunoștința întoarsă înapoi. Și zilele cu întâlniri și cele cu neprevăzut. Și necunoscuți întipăriți familiar în numere, gesturi calde și palpitații, zâmbete cunoscute și temeri, preconcepții și generalități, uneori familiile întregi.

Mai multe gânduri...