Acum o lună am dat peste un training din categoria celor foarte
mișto, care nu au tangență profesională cu aria mea de interes, la care îmi
propusesem să mă înscriu. Se desfășura undeva departe, pe cât de cețos și rece,
pe atât de atrăgător și de topitor de
limite. Undeva din categoria "să punem nordul pe hartă", ce să mai, o
adevărată provocare.
La început, a fost un zâmbet, un vierme de
dorință și multă fantezie despre cum ar fi să. Și învăluirea rațiunii și pauze
cu proiecții mentale și salivări sufletești. Și am zis să mai amân momentul
înscrierii, să las motivația să mă pătrundă cât mai convingător pentru o aplicație grozavă.
