Formată în anul 1949 în urma unei explozii hidraulice și descoperită în 1954 de un grup de tineri din Râșnov, peștera este deschisă vizitării d-abia din anul 2010, după un proces lent de restaurare și amenajare. Din punct de vedere geologic, prezină pereți cu scurgeri de calcit, tavan cu stalactite și planșeu stalagmitic, cu grosimi de 10-40 cm. Apa infiltrată în cavitatea peșterii se dispune în toată rețeaua de galerii, coroziunea ducând la lărgirea spațiilor acestora.
Temperatura în interiorul peșterii variază între 9-12 grade Celsius. La intrarea din Poiana Dracului există un tunel de speologie, activitate pentru care se pot închiria echipamente, contra cost.
Acustica foarte buna permite existența unei serii de concerte săptămânale inedite în Peștera Valea Cetății, organizate în parteneriat cu Filarmonica din Brașov, fără nici un mijloc suplimentar de amplificare a sunetului.
Vizitarea se face din 30 în 30 de minute, începând cu oră fixă și numai însoțiți de ghid, turul durând aproximativ 20 de minute. Cu acordul tuturor vizitatorilor, pentru un scurt interval, se sting toate sursele de lumina și e ca și cum experimentezi eternitatea: întuneric și liniște și apă prelingându-se rece pe stânci! Și temporalitatea, care sparge metaforic haosul stropilor.
Pentru orice activitate anexă vizitării peșterii e nevoie de rezervare, care se poate face online sau telefonic. Tot de pe site-ul www. pestera-valeacetatii.ro puteți afla prețurile, evenimentele sau ofertele de relaxare ale zonei.
Foarte simpatic ! Promoveaza mai mult zonele superbe din Romania ! www.cazareinmoldova.ro Chiar apreciez ca ai scris despre asta. Mult succes in continuare.
RăspundețiȘtergere