Și între atâtea drumuri și descoperiri de culturi și locuri și oameni, există un reper în topul preferințelor, un indicator care mă învață mereu despre mine. Nu știu cu exactitate povestea locului ce urmează prezentat în următoarele rânduri, dar știu povestea mea după ce am ajuns în locul respectiv. Un loc la înălțime.
O destinație cât o plimbare de 4 ore. Cu stânci și bolovani alunecoși și susur de vale care coboară sub picioarele tale, când leneșă, când grăbită în cascade. Pădure care te bate pe umăr și soarele care te mângâie de deasupra pereților stâncoși. Scări drepte sau care leagă versanți, lanțuri și cuie, drumuri forestiere și potecuțe ascunse de vegetația bogată în sezon cald, suișuri și schimbări de direcție. Toată enumerarea concretizează decorul spectaculos al canionului Valea lui Stan, un traseu de munte mai altfel. Acesta începe din Transfăgărășan, la câteva curbe după Cetate Poenari, trece prin poiana Călugărița și iese pe malul lacul Vidraru, șerpuind pe drumuri forestiere până la tunelul de la barajul omonim. O pauză de la asfalt, un moment de frumusețe nephotoshopată.
Legenda spune că Valea lui Stan s-a format după ce soția domnitorului Vlad Țepeș, văzându-se înconjurată de invadatori, a hotărât să se omoare. Trupul ei s-a prăbușit în mai multe locuri care au dat naștere tot atâtor văi care confluează în Argeș. Legenda personală îmi demonstrează că Valea lui Stan este o metaforă a ascensiunii, o personificare a libertății.
Când nu prinzi din urmă vreun grup împotmolit și gălăgios, previzibil neadaptat traseului, poți să-ți iei răgazul analizei lucrurilor care îți definesc universul, a valorilor lumii moderne, a definițiilor care îți guvernează viața, a identității individuale. Și este atâta frumusețe în simplitatea naturii, că am convingerea că lumea întreagă ar deveni un loc mai bun dacă ne-am apropia mai mult de ea.
Am învățat pe pielea bocancilor personali că muntele te expune mai mult decât o plajă de nudism, că îți oferă surse nelimitate de comparații subînțelese. Te aduce față în față cu tine, cu aspirații și limite, cu libertate și renunțări, victorii personale și lecții de fair-play. Muntele îți oferă viziunea, este rama fotografică în care se conturează contexte și pretexte despre poveștile în care tu devii personaj central.
Pe Valea lui Stan am ajuns prima oară în liceu, când eram voluntar activ într-o asociație cu oameni și activități faine. A fost o provocare, un traseu de inițiere pe cărările Făgărașului, un test de anduranță în fața grupului expediționar. Emoții pentru fiecare pas în care nu am mai călcat pământul. Oboseala urcușului. Dar, cel mai important, satisfacția fiecărui pas altfel. Am învățat disciplina, deși eu prefer libertatea în fața detaliilor tehnice, emoțiile în fața regulilor. Libertatea prezentului, momentul de descătușare față de trecut sau viitor. Și entuziasmul gândului de a repeta momentul! Am fost atunci, acolo. Și aproape în fiecare vară din cele care au urmat,
***
Entuziasm a fost și când am primit de la Saramon linkul ce anunța tabăra de fotografie pentru bloggeri cu numărul 10, alături de mesajul "pentru că tot îti place ție să te plimbi". #tenDubai, ediție organizată de Foto Union, specială, rară și aniversară, transcontinentală și interculturală. După ce am renunțat să iau startul candidaturii pentru ediția anterioară, cea de la Bistrița, pentru că deznodământul respectivei taberei se suprapunea weekendului cu admiterea mea la rezidențiat, m-am hotărât să mă preocup de înscrierea în concursul de față, în ciuda faptului că bloggerii anunțați sunt o mână și jumătate de domni, nicio posesoare de cromozomi XX- Skizzo Skillz, Radu Băzăvan (Groparu), Adrian Văncică (Celentano), Bogdan Brylynski, Dan Byron, Toma Nicolau și Cristian Șuțu.
Dar, încet, încet, lucrurile se schimbă.
**
Acest text este înscris în concursul TFB10 – #tenDubai - un eveniment organizat de Foto Union powered by Prestige Tours, cu sprijinul Canon și Calif.
Și când te gândești că cel mai popular canion de la noi e 7 scări...
RăspundețiȘtergereHaiDubai!
HAI DUBAI...
RăspundețiȘtergere