Cu totii ne temem de esec. Sau poate doar cei care am constientizat ridicolul situatiilor in care asteptarile (ne) sunt setate la frecvente mai inalte decat rezultatele. Sau momentele in care cei de pe marginea terenului de unde noi am ratat mingea victoriei ne culeg slabiciunile si le aplauda in ritmul galeriei de suporteri. Si ne zambesc poate cu superioritate, dar intotdeauna cu compasiune. La naiba cu compasiunea lor! Ne temem sa-i privim in ochi pe cei care au crezut in noi si tristetea e cumva prea rece pentru a mai simti incurajari "caldute". In momentele esecului, tacerile sunt cuprinzatoare. Si sensurile nepalpabile.
Sa te intorci cu fata catre tine e un test pe care aplicatiile conturilor de socializare nu-l ofera. Sa te izolezi printre masti si sa te detasezi de tine consuma timp si nici nu valideaza personalitati, desi e o alegere facila. La fel cum poate fi sa continui fara sa te privesti in ochi, sa-ti oferi raspunsuri, fara sa-ti lingi ranile sau fara sa-ti resetezi acele busolei spre asumarea altor provocari.
Dar daca reusesti? Daca amorteala in care zaci
Daca succesul vine spre tine, esti pregatit sa ti-l asumi?
Cu siguranta, “esecul” si “succesul” sunt doar niste etichete pe care cei mai trecuti prin viata ca noi au decis sa ni le puna in carca, la pachet cu o presiune reflectata in standarde educationale . In fapt, sunt doar doua stari, pe care ni le asumam cu amprente personale, pe care le putem perfection pana la fericire
Azi cred in mine. Fara etichete.
Trebuie s acrezi mereu in tine,nu doar azi.:)
RăspundețiȘtergere"Azi" e primul pas catre mereu. :)
Ștergere