Bilant #1

  După nici jumătate de lună de când am pornit cu zâmbete impuse, într-o încercare rațională de recucerire personală, eșecul e pe plus. Nici nu mi s-au uscat bine tastele sub sudoarea îndârjeniei cu care degetele alergau haotic în tentația de a surprinde în întregime elanul prezumptiv al începutului de an, că acum le mânjesc de bilanțuri precoce și lipsite de elogii.
  Am răcit mai repede decât anticipasem eu că "Voi avea mai multă grijă de mine" se va concretiza. Și nici nu am găsit vreo doamnă ( sau vreun vraci) care să-mi îndepărteze îndoielile și lipsa de încredere o dată cu cuticulele de la mâna stângă. Critica vine în continuare la pachet cu personalitatea mea, așa că nu s-a dizolvat în neantul așteptărilor.
  Gătitul și germana se amână pe mai târziu. La fel noaptea pe plajă, Moldoveanu, Parisul, part time job-ul și o parte din conturi. Nu pot spune același lucru despre cele care îmi oferă TMI. Mă pup singură pe amândoi obrajii pentru două zile de indisponibilitate și recuperez ca în povești, într-o zi, cât alții în patru. Pic în continuare la lecțiile despre optimism. Și socializare interumană/ interpersonală/ interdisciplinară/ offline. Fără glume, cuvinte sau oameni faini.
  Ordinea și asumarea sunt paradoxale, pentru că, exteriorizându-mă, aș dovedi incompatibilitatea stărilor. Nici nu am iertat, nici nu am uitat. Doar că uneori lucrurile tind să se liniștească din plictiseala rememorărilor. Nu spun lucrurilor pe nume, pentru ca intenția era să ajut, nu să-i deranjez pe cei apropiați. Nu am donat sânge și nici nu m-am apucat de voluntariat. Mă bate gândul să mă retrag definitiv, întrucât ego-ul meu suspină din lipsă de statui. Nu am îmbrățișat oamenii, nu am oferit portocale, nici măcar zâmbete, nu am făcut poze și nici sport.
  Am febră si mă simt rău. Și mi-este foame, dar tot trebuie să-mi strâng o mână pentru unghiile exemplare pe care le-am purtat săptămâna trecută, subliniind cu 2 markere colorate că nu mi le-am mai ros. Mi-am cerut iertare și am primit lecții de toleranță și demnitate. Neasumate încă, totuși. Am mâncat multe citrice, mai mult din motive de imunitate scăzută, dar important e că se bifează pe listă. Am făcut un gest mic ce a ascuns două bucurii. Perseverența îmi este autoimpusă, dar ce bine că e, ce minunte că sunt! Am dormit mai puțin. Nu am mai băut Cola, deși am avut 2 examene și o ispită blondă în umbra mea.
  O să învăț oare din eșecuri? Presupun că da, mai devreme sau mai târziu!