Şi negru peste tot, departe de decoruri colorate de artişti cu mâini pline de har. Se descompune verdeaţa, întocmai cadavrelor. Sec, fără tresărire de emoţie. Sunt pregătirile de înmormântare şi rătăciţii în simţuri caută nostalgii în ritualurile astea, ce profanare să cred că înţeleg.
E ceaţă joasă, ca o confuzie emoţională, cât să mă facă nehotărât. Să mai cred în Lumină sau să aleg obscuritatea. E linişte, mă lovesc de orgolii în cuvinte. E gălăgie, ţip şi totul e în capul meu.
E toamnă şi nu mă mai sufoc.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu