Era copil când a văzut prima ninsoare. Însă, prima zăpadă de care-și amintește se întâmpla într-o vară, câțiva ani mai târziu. Era rece și gustoasă. Dar îi plăceau mai mult țurțurii ce se formau ca reacție la privirea ei. Aveau un gust venit parcă dintr-o altă lume. O lume de care părinții ei încercau s-o țină departe, dar care, pe ea, o fascina. N-a înțeles niciodată de ce. Până în această dimineață.
La o primă vedere, Erica era o fată obișnuită. Nu ieșea cu nimic în evidență, poate cu excepția nelipsiţilor ochelari de soare, cu ramă verde-smarald, în spatele cărora își ascundea privirile. Însă, dacă cineva ar fi îndrăznit să o cunoască mai bine, i-ar fi observat atingerea rece, săruturile ca de gheață și faptul că berea din mâna sa era întotdeauna exact la temperatura potrivită pentru a putea fi băută, chiar și în mijlocul celor mai caniculare zile de vară.
Însă nimeni nu a îndrăznit să-și dorească să o cunoască mai bine. Poate cu excepția lui Cris.
Astăzi, ecranul telefonului îi aduse aminte că era o zi specială. 16 august.
Dacă tatăl ei ar mai fi trăit, acum ar fi fost la una dintre mesele vintage ale restaurantului Court d'Argesh. El ar fi comandat o Busecca Matta, o omletă cu sos de roșii și salvie, pe care o mânca o singură dată pe an, în dimineața zilei de 16 august. Iar ea ar fi luat o cafea mediteraneană, la care cel mai mult o atrăgeau cele cinci cuburi de gheață. Îi plăcea să le zdrobească între dinți și, apoi, să le simtă cum cedează și se topesc încet, fără a mai opune rezistență. În altă parte, ar fi trebuit să specifice că dorește cuburile întregi. Însă, aici, Cris, băiatul care servea, ajunsese să o cunoască atât de bine, încât știa exact ce și cum îi place.
Dar tatăl ei nu mai era de mai bine de opt luni. Așa că Erica decise să-și înceapă această dimineață frumoasă de vară cu o plimbare. Chiar dacă ura vara. Dintotdeauna a simțit astfel și, cu siguranță, ziua de azi nu avea cum să schimbe nimic. Însă îi plăceau aceste dimineți puternic însorite, în care părea o fată obișnuită, iar nelipsiții ei ochelari de soare cu rama verde-smarald aveau un scop practic.
Îl cunoscuse pe Cris exact acum șapte ani, în ziua în care împlinise 18 ani. Cei din jurul ei se purtau ca și cum ar fi trebuit să fie o zi importantă, dar ea nu simțea nimic diferit.
De fapt, cred că ți-ai dat seama până acum că Erica avea o abilitate specială. Descoperise acest lucru pe la vârsta de 10 ani. Privirea ei era de gheață. La propriu. Nu trebuia decât să te privească cel puțin zece secunde și ai fi înghețat instantaneu. Din această cauză, Erica se simțea blestemată. Și în ultimii 15 ani nimeni nu a văzut-o vreodată fără nelipsiții ei ochelari de soare, cu ramă verde-smarald.
La o primă vedere, Erica era o fată obișnuită. Nu ieșea cu nimic în evidență, poate cu excepția nelipsiţilor ochelari de soare, cu ramă verde-smarald, în spatele cărora își ascundea privirile. Însă, dacă cineva ar fi îndrăznit să o cunoască mai bine, i-ar fi observat atingerea rece, săruturile ca de gheață și faptul că berea din mâna sa era întotdeauna exact la temperatura potrivită pentru a putea fi băută, chiar și în mijlocul celor mai caniculare zile de vară.
Însă nimeni nu a îndrăznit să-și dorească să o cunoască mai bine. Poate cu excepția lui Cris.
Astăzi, ecranul telefonului îi aduse aminte că era o zi specială. 16 august.
Dacă tatăl ei ar mai fi trăit, acum ar fi fost la una dintre mesele vintage ale restaurantului Court d'Argesh. El ar fi comandat o Busecca Matta, o omletă cu sos de roșii și salvie, pe care o mânca o singură dată pe an, în dimineața zilei de 16 august. Iar ea ar fi luat o cafea mediteraneană, la care cel mai mult o atrăgeau cele cinci cuburi de gheață. Îi plăcea să le zdrobească între dinți și, apoi, să le simtă cum cedează și se topesc încet, fără a mai opune rezistență. În altă parte, ar fi trebuit să specifice că dorește cuburile întregi. Însă, aici, Cris, băiatul care servea, ajunsese să o cunoască atât de bine, încât știa exact ce și cum îi place.
Dar tatăl ei nu mai era de mai bine de opt luni. Așa că Erica decise să-și înceapă această dimineață frumoasă de vară cu o plimbare. Chiar dacă ura vara. Dintotdeauna a simțit astfel și, cu siguranță, ziua de azi nu avea cum să schimbe nimic. Însă îi plăceau aceste dimineți puternic însorite, în care părea o fată obișnuită, iar nelipsiții ei ochelari de soare cu rama verde-smarald aveau un scop practic.
Îl cunoscuse pe Cris exact acum șapte ani, în ziua în care împlinise 18 ani. Cei din jurul ei se purtau ca și cum ar fi trebuit să fie o zi importantă, dar ea nu simțea nimic diferit.
De fapt, cred că ți-ai dat seama până acum că Erica avea o abilitate specială. Descoperise acest lucru pe la vârsta de 10 ani. Privirea ei era de gheață. La propriu. Nu trebuia decât să te privească cel puțin zece secunde și ai fi înghețat instantaneu. Din această cauză, Erica se simțea blestemată. Și în ultimii 15 ani nimeni nu a văzut-o vreodată fără nelipsiții ei ochelari de soare, cu ramă verde-smarald.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu