A trecut un an, vor trece si altii

2013 ramane un an plin de repere in istoria personala.

A fost revelionul cu cadourile multiplicabile ale prietenilor atat de deschisi la nevoile mele, inca un an impreuna, primul job cu responsabilitati all-inclusive, 14 martie, toate miercurile in care nu am vazut filme si toate tacerile cuvintelor, au fost atatea circuite de transport in comun proaspat descoperite, noul nord pe harta si Irlanda, prima zi de Paste si primele pagini la licenta, singuratatea, ultima sesiune, greselile si consecintele, spitalizarea, 9 iulie, 20siceva august, filmele, septembrie, examenele, impachetarea si lipsa de apartenenta, orasul nou, mobilizarea si resemnarea, absolvirea, prieteniile, 17 si 19 noiembrie, practica stomatologica si scrisorile, dezamagirile si entuziasmul, prioritizarile, fluturii, empatia si un rau de lacrimi, armistitiul personal.

Si dincolo de toate enumerarile astea care surprind intre cateva virgule secvente concrete din filmul anului trecut, in care nu am facut mai nimic, dar in care am realizat cele mai importante lucruri de pana acum, se afla oamenii. Relatii vechi, dar cele mai multe noi, multa verbalizare si doar putini prieteni mereu acolo, mereu curiosi sa intrebe "dar tu ce faci?" si mereu rabdatori sa asculte mai mult decat sa vorbeasca. Detasare si implicare, asteptari inselate si gesturi care si-au gasit contextul si au iesit din umbra.
Prieteni pierduti, prieteni castigati, oameni si neoameni, inceputuri, sfarsituri, puncte, virgule si, mai ales, multe interogatii.
***
Scriu randurile astea dintr-un loc in care am trait trecuri, convingandu-ma ca sunt prezent, unde nu m-as reintoarce decat pentru a-mi aminti sa fiu recunoascatoare, cand eram acelasi om, dar totodata altul, de care nu imi amintesc acum, pe care nu il mai inteleg si caruia ii multumesc pentru ca se modeleaza in omul care tinteste sa devina.
Viata de dinainte de 2013 e departe, am uitat-o, tot ce a urmat incepand de atunci se scrie cu litere memorabile, la propriu si la figurat.