Există câte o perioadă sau mai multe, cum e şi cazul meu,
când viaţa se trăieşte “în aşteptare”,
când e lăsată “on hold”, sperând că fericirea nu va fi totuşi redirecţionată. Când ne asumăm un scop căruia îi subjugăm toată atenţia. Şi ne canalizăm toate
gândurile conştiente şi toată energia, ignorând zâmbete, momente, oameni. Cu ce
garanţii că vom atinge succesul? Cu ce
promisiuni că vom recupera timpul sau şansele unor intersectări sufleteşti frumos cimentate? Şi
care bancă oferă creditare unor aşteptări fără regrete ulterioare, în cazul
neîmplinirii lor?
Există zile în care nu-ţi poţi umple sufletul cu toate
gândurile pozitive care îţi pulsează între tâmple, există momente în care,
privindu-ţi reflecţia în vitrina vreunui magazin, te priveşti prin ochii
altcuiva şi te simţi cineva. Există momente când, aşteptând culoarea verde a
semaforului, îţi vibrează orgoliul sub
greutatea micilor bucurii personale şi iar te simţi cineva.
Există seri în care, punându-ţi capul pe
pernă, îţi înveleşti alături doar bucuria şi satisfacţia unei zile pline de
nimicuri care îţi conturează fericirea. Există realizări care te
fac să-ţi palpezi puterea şi să nu-ţi mai încapi în propria-ţi personalitate de
zâmbete senine care îţi confirmă potenţialul, mai ales prin prisma autocriticii. Există zâmbete care transpiră prin fiecare por încredere. Şi încredere care merge mână în mână cu echilibrul. Există echilibru între frământările trecutului şi claritatea prezentului.
Există motivaţii surprinzătoare, care te aruncă în afara zonei de confort personal şi există nebunie bună. Există tăceri din care înveţi şi vorbe pe care le simţi.
Există decizii care determină schimbări. Şi schimbări care
anunţă începuturi. Începuturi care presupun riscuri şi riscuri prin care se modelează personalităţi. Oameni.
Fără enumerări desluşite, dar cu stări palpabile. Aşa arată bilanţul lunii februarie.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu