-am dat presiunea pe curiozitate şi docilitatea pe neastâmpăr. Şi nu regret puţin comoditatea din trecutul antonimelor.
-am hobby-uri noi- dormitul. Şi nu va fi surclasat prea curând în topul preferinţelor.
-am timp puţin, dar multe provocări. Şi nu o să mă plâng de crize.
-nu mai socializez decât în concentraţii diluate de obişnuinţă, deşi friends list-urile rămân ca o extensie a vieţii de după cabinet sau a morţii clinice în care mă aflu pe facebook, în mese plănuite în camera de cămin şi n plimbări nocturne la ore matinale, în vizite cu scopuri clare şi devieri spre limita colegialitătii înspre prietenii. Şi amintirile cu zâmbete merită toate cearcănele.
-învăţ să greşesc şi să mă şlefuiesc sub compresorul relaţiilor interpersonale, să nu-mi plec privirea, să-mi temperez orgoliul şi să-mi înlătur false lezări de comportament mental.
-prioritizez lucrurile după criterii variabile. Şi nu obţin rezultate fezabile în lipsă de constante.
[în curs de editare, pe măsura lecţiilor învăţate]
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu